Gândacul de cerb zmeu ( Lucanus cervus ) este un gândac care își ia numele de la mandibulele uriașe cu care este prevăzut masculul, precum cerbul roșu. Femela nu are aceleași „instrumente” și se numește Grande Biche. Din familia Lucanidae, această insectă saproxilofagă, cea mai mare gândac din Europa, este complet inofensivă.
Zmeul lucane: carte de identitate
Ținând cont de mandibule, lucanul masculin măsoară între 35 și 82 mm, în timp ce femela are o dimensiune care variază de la 28 la 42 mm: dimorfismul sexual este extrem de important, pe de o parte și, pe de altă parte, o amplitudine mare există în mărimi pentru a distinge majore de medii și minore .
Femela, neavând mandibule, este dotată cu clești mici mult mai formidabile decât mandibule mari ale masculului.
Cochilia lor este neagră, cu reflexe de visiniu. Au o pereche de aripi acoperite și protejate de elitre. Femelele pot zbura teoretic, dar în realitate, în principal, masculii zboară după ei.
Aceste insecte care sunt în mare parte vizibile la amurg și noaptea nu au o durată de viață foarte lungă. Larvele sunt albe translucide, cu capul portocaliu neted, se transformă în imago la mijlocul lunii iunie, care va muri cel târziu la sfârșitul lunii august, doar timpul suficient pentru a se reproduce.
Reproducerea gândacului de cerb
Masculii zboară aproape vertical, făcând un sunet caracteristic, ca să găsească femele, pot provoca lupte impresionante între masculi, până când își străpung carapacea. Câștigătorul se împerechează cu râvnita femelă. Ea își va depune ouăle în pământ, lângă lemnul cu care se poate hrăni și va muri.
Dezvoltarea larvelor este lungă: pot rămâne larve timp de 3 până la 5 ani până când ajung la o dimensiune apropiată de cea a unui deget. Când sunt gata să se transforme, se îngropă adânc și creează un fel de lojă nimfară bine rotunjită, în care se vor transforma într-o nimfă și apoi într-o insectă în toamnă, fără a pleca înainte de iunie următoare.
Habitatul gândacului de cerb
Habitatul lucanului este concentrat în principal în păduri, parcuri și zone împădurite mari, precum și în garduri vii, tufișuri de arbusti și grămezi de lemne de foc depozitate lângă case, mai ales atunci când buștenii au fost îngrămădiți de mult timp.
Mâncarea gândacului de cerb
Larva gândacului cerb de zmeu este saproxilofag, adică se hrănește numai cu lemn mort putrezit, ideal stejar, dar poate fi și castan, măr sau fag. Deoarece trăiește mai mult sau mai puțin sub pământ, preferința este în special copacii căzuți.
Adulții care apar vara se hrănesc puțin, ling linga copacilor răniți și fructe coapte care produc suc.
Zmeul lucane, fără nicio consecință pentru grădinar
Lucanul nu este absolut de temut de grădinar, având în vedere habitatul și hrana sa.
Prădătorii naturali ai lucanului sunt păsările (jay, pioasa, rapitori etc.), care mănâncă abdomenul, lăsând capul și mandibulele la locul lor. Larvele sunt amenințate de viespi și gândaci carnivori.
Astăzi, gândacul cerbul de zmeu devine rar, în special din cauza prea multă întreținere a parcurilor și a zonelor împădurite în care nu rămâne niciun butur sau scoarță de lemn mort să putrezească.
Gândacul cerbul de zmeu este listat în apendicele II al directivei europene „habitate și floră” din 1992, a cărei protecție necesită stabilirea de către statele membre a zonelor speciale de conservare, precum și în apendice III din Convenția de la Berna, dar nu este protejată în Franța conform Decretului din 23 aprilie 2007 care stabilește lista insectelor protejate pe întreg teritoriul și condițiile de protecție a acestora.